— zeiţă romană, care împreună cu Ianus, a stat alături de prima grupare de zei a poporului roman, triada: Jupiter, Quirinus, Marte. Ea era protectoarea oraşului Roma. O dovadă a originii străvechi a acestei zeităţi este că ea nu a avut altă reprezentare decât a unui foc arzând, „ignis Vestae“ (statuile zeilor apar mai târziu); numele Vesta derivă dintr-o rădăcină indo-europeană, însemnând „a arde“. Sanctuarul Vestei nu era pătrat ca al celorlalţi zei, ci rotund, simbolizând, conform doctrinei indiene, pământul şi cerul. Tinerele care întreţineau focul sacru al Vestei, erau fecioare şi purtau numele de „vestale“. Vestalele erau în număr de şase şi aparţineau Colegiului pontifical (vezi şi Pontif ). Ele erau alese de Marele Pontif (Pontifex) când aveau vârsta între şase şi zece ani, şi erau consacrate pentru o durată de treizeci de ani. Ele întreţineau focul cetăţii, pe care nu-l lăsau să se stingă niciodată. Puterea religioasă a vestalelor depindea de virginitatea lor: dacă o vestală încălca regula castităţii, ea era închisă de vie într-un mormânt subteran şi partenerul ei era ucis în chinuri.