Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » Simeon al Tesalonicului Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

Simeon al Tesalonicului

(Sfânt)

arhiepiscop (+1429), reprezentant de frunte al ierarhiei şi teologiei greceşti din perioada finală a istoriei Bizanţului. Opera sa constituie, în ansamblu, cea mai cuprinzătoare interpretare şi apologie a cultului ortodox (sec. XIV-XV). Scrierile sale au, în parte, cuprins dogmatic („împotriva Eresurilor“, „Explicarea Simbolului credinţei“, „Despre Preoţie“), dar, în majoritate, au cuprins liturgic. Ele explică simbolismul locaşului sfânt — „Explicare (gr. ερμηνεία, ἡ — ermineia) despre Sfânta Biserică“ — şi slujba sfinţirii ei, veşmintele şi vasele liturgice, hirotonia şi funcţiile lor („Despre hirotonie“), dar cele mai multe sunt consacrate descrierii şi explicării doctrinare şi simbolice a slujbelor Bisericii (cele 7 Taine, cele 7 Laude) şi diversele forme de rugăciune („Despre dumnezeiasca Rugăciune“) şi parte din ierurgii, ca rânduiala călugăriei („Despre pocăinţă“), rânduiala înmormântării, pomenirile morţilor („Despre sfârşitul nostru şi orănduielile îngropării...“) etc. Ca şi Nicolae Cabasila, Sf. Simeon a făcut o explicare a Liturghiei („Despre Sfânta Liturghie“) care nu o egalează pe a marelui său înaintaş. Caracterul predominant al explicării lui Simeon este cel polemic. El combate cu multă competenţă atât practicile liturgice eterodoxe, dar mai ales practica liturgică latină (azima, împărtăşirea sub o singură formă, obiecţiile latine împotriva epiclezei, întârzierea mirungerii copiilor, hirotonia prin ungere în loc de punerea mâinilor etc). Caracteristic pentru explicarea Liturghiei la Sf. Simeon este nu numai polemica (combaterea practicilor şi inovaţiilor latine şi a ereziilor liturgice mai vechi), ci şi pledoaria pentru păstrarea nealterată a practicii sau tradiţiei liturgice ortodoxe. Pentru acest motiv, explicarea Liturghiei Sfântului Simeon, deşi inferioară celei a lui Cabasila, a fost cultivată şi folosită de ortodocşi mai mult decât cea a lui Cabasila, care a fost apreciată mult de catolici, atât pentru valoarea ei, cât şi pentru caracterul ei irenic (lipsit de polemică, evitând chestiunile de amănunt prin care Liturghia ortodoxă se deosebeşte de cea catolică şi care constituie obiect de polemică interconfesională). Locul cel dintâi, ca valoare şi extensiune, în opera liturgică a Sf. Simeon, îl ocupă nu explicarea Liturghiei, ci a veşmintelor şi obiectelor liturgice, a bisericii şi a sfintelor slujbe, el fiind în această materie singurul interpret ortodox şi deci singura călăuză, neavând nici înaintaşi şi nici urmaşi. Explicarea sa se bazează — în majoritatea cazurilor — pe înţelesul direct al formulelor sau textelor liturgice. Marele ierarh nu este însă numai un tâlcuitor al slujbei ortodoxe, ci şi un restaurator sau orânduitoral ei: el a aşezat canoane la Utrenia cântată, după Ps. 50, căci la această slujbă, după vechiul tipic al Bisericii din Constantinopol, nu erau prevăzute canoane. A orânduit de asemenea să se facă înălţarea pâinii în cinstea Sfintei Fecioare, la fiecare Utrenie, după Cânt. 9. El este totodată un mare animator al spiritului liturgic, făcând apeluri numeroase către clerici de a nu-şi uita slujba, adică misiunea, funcţia lor harismatică sau sfinţitoare. Tratatul său „Despre preoţie“ este în fond o caldă pledoarie pentru slujba Liturghiei, care constituie culmea darurilor supranaturale conferite clericilor prin hirotonie, şi pe care îi îndeamnă să o săvârşească cât mai des pentru sfinţirea credincioşilor. Opera Sf. Simeon are, în întregimea ei, semnificaţia şi valoarea unei ultime şi mari apologii a Ortodoxiei. Ea urmăreşte să explice şi să expună pentru fiecare dintre instituţiile şi tradiţiile de cult ale Bisericii Ortodoxe temeiurile dogmatice, istorice şi simbolice care le justifică şi prin care ele se valorifică în tezaurul dogmatic şi liturgic al creştinătăţii, mai ales în comparaţie cu particularităţile şi inovaţiile catolice de atunci. Opera Sf. Simeon al Tesalonicului a fost tipărită pentru prima dată la noi în ţară de patriarhul Dositei al Ierusalimului, la Iaşi, în 1683. Această ediţie este folosită de J.P. Migne, care o retipăreşte în vol. 155 al Patrologiei sale, în secolul trecut. Chezarie, episcop al Râmnicului, o traduce în limba română şi o tipăreşte la Bucureşti, în 1765, sub titlul: „Voroavă de întrebări şi răspunsuri“. Va fi retipărită în 1865-1866, cu titlul: „Tractat asupra tuturor dogmelor credinţei noastre ortodoxe“, Bucureşti, de tipograful Toma Teodorescu. În 1929, Pr. M. Bulacu publică la Oradea: „Voroavă de întrebări şi răspunsuri, a lui Simeon arhiepiscopul Tesalonicului“. Forma de expunere a operei Sf. Simeon este de întrebări şi răspunsuri, formă ce va fi folosită mai târziu de catehismele şi erminiile liturgice ortodoxe. Simeon al Tesalonicului a fost canonizat de Biserica greacă în zilele noastre, recunoscându-l oficial ca sfânt.


Site-ul - Sfinţii Închisorilor
„Să ne cunoaştem trecutul!“
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact