— zeul împărăţiei morţilor, în religia romană. Această împărăţie era concepută ca o regiune subterană, întunecată, care păstra legătura cu lumea celor vii printr-o groapă săpată în pământ (mundus) şi acoperită cu o piatră (lapis minalis). Asemenea mundus se aflau în apropiere de sate sau oraşe. De trei ori pe an (24 august, 5 octombrie şi 8 noiembrie) se ridica piatra pentru ca sufletele să poată ieşi spre a-şi vizita rudele. Cei vii se temeau însă de aceste suflete care, trăind o viaţă de umbre întunecate, se înviorau numai când sugeau sângele de om. Spre a se apăra, cei vii le aduceau felurite sacrificii, ca seminţe de bob negru, la care aceste suflete se repezeau şi-i lăsau pe oameni în pace. Ofrandele erau însoţite de cuvinte rituale care, credeau romanii, aveau puteri magice. Sufletele devenite strigoi se numeau Lemures şi veneau să facă rău celor vii. Pentru a scăpa de ei se sărbătoreau anumite zile (9, 11,3 mai) numite Lemuria. Atunci se împlinea ritualul de îmblânzire de care am vorbit şi pe care îl săvârşea capul familiei.