— este întemeietorul şi conducătorul Bisericii creştine, numită şi Biserica lui Hristos. El este centrul istoriei religioase a omenirii, căci, înainte de El, istoria se îndrepta mesianic spre El; istoria era timpul de aşteptare, de prefigurare. Iisus Hristos (Iisus = Mântuitor şi Hristos = Uns), „Unsul lui Dumnezeu“ sau „Alesul lui Dumnezeu“, S-a născut în vremea împăratului roman Octavian Augustus, în cetatea Betleem din Iudeea (în apropiere de Ierusalim), din neamul lui David, fiul lui Iesei; S-a născut în anul 750 (sau 748) de la fondarea Romei (Ab urbe condita) şi a murit în anul 783 de la fondarea (întemeierea) Romei, sau anii 1-33, era noastră. El „S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om“. Acesta „este Fiul lui Dumnezeu“ (Fapte 9, 20). Iisus Hristos este a doua Persoană a Sfintei Treimi, care „S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl“, aşa cum ne învaţă Crezul, sinteză a învăţăturii de credinţă creştină, formulată de Părinţii Bisericii la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (anul 325), completată şi dezvoltată în următoarele Sinoade care au întărit dogma cuprinsă în Noul Testament despre „Omul-Hristos“, Iisus Nazarineanul, a cărui realitate istorică este confirmată prin viaţa şi activitatea Sa pe pământ, relatată în toate scrierile Noului Testament. Noul Testament — partea a doua a Sfintei Scripturi — cuprinde istoria sfântă a vieţii şi învăţăturii Sale, pe care o propovăduieşte Creştinismul, religia Evangheliei sau a Legii celei Noi a cărei întemeietor este Iisus Hristos. Cuvintele lui Petru, aflat în casa lui Corneliu sutaşul din Cezareea, constituie o sinteză a tuturor datelor cuprinse în cele patru Evanghelii despre viaţa Iui Hristos pe pământ: „... Acesta este Domn peste toate... cele ce a făcut El şi în ţara iudeilor şi în Ierusalim; pe Acesta L-au omorât, spânzurându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să se arate... nouă martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din morţi. Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi. Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui“ (Fapte 10, 36 şi 39-43). Sf. Ev. Ioan confirmă acelaşi adevăr despre Hristos-Dumnezeu şi Om: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul... şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr“ (Ioan 1, 1 şi 14). Hristos Dumnezeu a devenit, prin întrupare, om adevărat, având toate însuşirile firii omeneşti, în afară de păcat. „Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu. Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om“ (Filipeni 2, 6-7). Cele două firi în Hristos se unesc dar nu se contopesc, fiecare rămânând cu însuşirile proprii, şi fiecare primind însuşirile celeilalte. El a trăit în lume ca un Om adevărat şi Dumnezeu adevărat, şi a venit în lume „ca să se mântuiască, prin El, lumea“ (Ioan 3, 17). Din dragoste pentru omul căzut în robia păcatului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca să Se jertfească pentru om şi să-l mântuiască. Mântuirea omului se săvârşeşte de Dumnezeu-Tatăl prin Fiul şi Duhul Sfânt, după cum scrie şi Sf. Apostol Pavel: „Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua (Sfântul Botez) şi prin înnoirea Duhului Sfânt, pe care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice“ (Tit 3, 4-7). După întruparea Lui a început timpul „plinirii vremilor“ (Efeseni 1, 10), plinirea mesianică. Hristos dă istoriei conţinut şi un nou început; ca Dumnezeu întrupat, El e veşnic prezent în timp, deoarece (aşa cum spune „Rugăciunea dinainte de împărtăşanie“ — Liturghier) a fost în acelaşi timp „în mormânt, cu trupul, în iad, cu sufletul, în rai, cu tâlharul...“ şi Care acum „sus şade lângă Tatăl şi cu noi este în chip nevăzut“. „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl“ (Filipeni 2, 8-11). În iconografia creştină, Hristos apare alegoric sub chipul „Bunului păstor“ („Eu sunt păstorul cel bun... Şi sufletul îmi pun pentru oi.“) (Ioan 10, 14-15). Chipul real al Mântuitorului Iisus Hristos apare în două reprezentări iconografice, despre care tradiţia creştină spune că datează chiar din vremea Sa, în icoanele nefăcute de mână: icoana numită „Năframa Sfintei Veronica“ şi icoana „Craiului Abgar“ al Edesei. Reprezentările iconografice ale Mântuitorului cu atributele activităţii Sale le aflăm în cele trei părţi ale bisericii: în altar, unde e pictat ca Marele preot sau arhiereu, în scena dumnezeieştii Liturghii, unde împărtăşeşte pe Apostoli; în naos, pe bolta cupolei centrale, ca Pantocrator-Atotţiitorul, Împăratul şi Stăpânul lumii; aşa apare şi pe icoana împărătească din dreapta uşilor împărăteşti, unde îl vedem şi în ipostaza Sa de Mântuitor, Dumnezeu al iubirii şi Dumnezeu întrupat; ca Om pătimitor apare pe Crucea răstignirii din vârful catapetesmei şi ca Biruitor al morţii apare în icoana învierii; în pronaos şi exonartex apare Iisus-Emanuel, înconjurat de îngeri şi profeţi (mai adesea în chip de copil, stând pe tron) iar ca Mare judecător apare în scena Judecăţii din urmă; v. Praznice împărăteşti (pentru sărbătorile închinate Mântuitorului), Crăciun, Epifania, Floriile, Ispas, Uns.