(gr. ἄγγελος — aggelos = înger, vestitor; lat. angelus)

— în concepţia ortodoxă este o fiinţă necorporală (spirituală), supranaturală, un obiectiv al cultului, ca şi sfinţii. Îngerii au fost creaţi de Dumnezeu înainte de a fi lumea. Ei sunt mijlocitori între Dumnezeu şi oameni, vestitori ai voii şi poruncilor divine, slujitori ai mântuirii oamenilor, ocrotitori şi ajutători ai omului. Îngerii constitue idealul de perfecţiune şi puritate şi sunt reprezentaţi în iconografie ca nişte copii sau tineri cu aripi. Scriitorul bisericesc Dionisie Areopagitul (autor foarte controversat, pentru care a fost şi numit Pseudo-Dionisie Areopagitul) vorbeşte despre îngeri într-una din lucrările sale intitulată „Despre ierarhia cerească“, arătând că această ierarhie este formată din nouă cete îngereşti împărţite în trei triade: 1. Serafimii, Heruvimii, Tronuri (Scaune); 2. Domnii, Puteri, Stăpânii; 3. Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Acestea sunt nume ale cetelor îngereşti, căci nume individuale se cunosc numai trei: arhanghelii Mihail, Gavriil şi Rafail. Despre toate aceste cete îngereşti ne vorbeşte Sfânta Scriptură, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, precum şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii (Ignatie Teoforul, Irineu, Clement Alexandrinul, Chiril al Ierusalimului, Vasile cel Mare, Grigorie cel Mare sau Dialogul, Fer. Augustin, Ioan Damaschin ş.a.). Ierarhia cerească (lumea spirituală) a fost creată prin voinţa lui Dumnezeu, Care a rânduit şi slujirile fiecărui rang: „...întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El“ (Coloseni 1, 16). Despre rostul şi slujirea îngerilor, Biserica creştină şi-a formulat învăţătura în Mărturisirea Ortodoxă, în care scrie că: „îngerii sunt duhuri create de Dumnezeu din nimic, pentru ca să-L preamărească şi să-L servească şi afară de aceasta, să servească în lume oamenilor, povăţuindu-i la împărăţia lui Dumnezeu. Ei se dau şi pentru apărarea oraşelor, a împărăţiilor, a ţărilor, a mănăstirilor, a bisericilor şi a oamenilor, clerici şi mireni..., de asemenea păzesc şi pe prunci. Ei aduc înaintea măririi dumnezeieşti... rugăciunile şi milosteniile noastre şi alte faceri de bine... În Vechiul Testament, mai înainte de a fi dată Legea prin Moise, îngerii învăţau pe strămoşii noştri Legea şi voia lui Dumnezeu şi le arătau calea mântuirii, după cum mărturiseşte Dionisie... Iar pe urmă, după ce s-a dat Legea, îi învăţau şi-i povăţuiau spre cele bune... Ei de asemenea descoperă lucrările dumnezeieşti... şi, după porunca lui Dumnezeu, se află pretutindeni, lângă fiecare om, ne păzesc de toată primejdia şi alungă pe duşmanul sufletelor noastre, care munceşte fără milă pe om, dacă vede că Dumnezeu îl îngăduie să facă aceasta“ (Mărturisirea de credinţă..., Ed. 1952, p. 19). La început, toţi îngerii au fost în comuniune cu Dumnezeu, dar ulterior, abuzând de libertatea lor, şi îndemnaţi de căpetenia lor, Lucifer, care a vrut să fie asemenea lui Dumnezeu, o parte dintre îngeri L-au părăsit pe Dumnezeu, Care i-a creat, şi căzând în păcatul nesupunerii şi mândriei, şi-au pierdut puritatea şi vrednicia demnităţii corespunzătoare firii şi menirii lor, devenind îngeri răi, diavoli sau satana, cauză a răului pentru ei şi pentru toate făpturile. Sf. Ioan Damaschin spune: „Dintre puterile îngereşti, întâistătătorul cetei celei mai de jos (Lucifer), satana, nu a fost făcut rău prin natură, ci a fost bun, a fost făcut spre bine şi nu avea în el de la Creator nici cea mai mică urmă de răutate, cu toate acestea n-a suferit luminarea şi cinstea pe care Creatorul i-a dăruit-o, ci, prin voinţa lui liberă, s-a mutat de la starea sa naturală la o stare contrară naturii sale şi s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, Care l-a făcut, voind să se împotrivească Lui... Mulţimea nenumărată de îngeri, aşezaţi sub ascultarea lui, s-a dezlipit, a urmat lui şi a căzut împreună cu el. Aşadar (demonii), cu toate că erau de aceeaşi natură cu îngerii, totuşi au devenit răi, înclinându-şi de bună voie voinţa lor, de la bine spre rău“. Aceşti îngeri căzuţi, diavolii, au fost pedepsiţi de Dumnezeu, Care i-a alungat din lumina feţei Sale, aruncându-i în întunericul cel veşnic, în împărăţia iadului, dupăcum spune Mântuitorul: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer“ (Luca 10,18). Sf. Apostol Petru scrie într-una din Epistolele sale: „Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată“ (II Petru 2, 4). Această cădere a însemnat rupere definitivă de Dumnezeu, împietrire în rău, pentru care nu mai e posibilă nici pocăinţa nici mântuirea, aşa cum spune Sf. Ioan Damaschin: „Ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea pentru îngeri. După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinţei, după cum nu o au nici oamenii după moarte“. Această posibilitate a pocăinţei s-a pierdut pentru totdeauna pentru diavol, după ce, pe lângă păcatul mândriei — care i-a adus căderea — a păcătuit şi prin invidie, căci a ispitit pe om, creatura lui Dumnezeu, pură şi fericită iniţial, tocmai pentru a-l face şi pe om să păcătuiască şi să-şi piardă astfel şi el fericirea şi curăţia în care fusese creat să trăiască. Fiindcă urăşte adevărul şi face totul împotriva voinţei lui Dumnezeu, diavolul este caracterizat, în numeroase texte ale Noului Testament, ca „tatăl minciunii“, căci „de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el... căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8,44), ca „cel ce înşeală pe toată lumea“ şi pe care Arhanghelul Mihail şi îngerii lui l-au aruncat din cer: „Mihail şi îngerii lui au pornit război... şi a fost aruncai balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se chiamă diavol şi satana, cel ce înşeală toată lumea...“ (Apocalipsa 12, 7 şi 9), cel care şi pe Iisus Hristos a încercat să-L ispitească (Luca 4, 3-13). Omul poate să se împotrivească înşelăciunii şi ispitirii diavolului prin puterea credinţei în Dumnezeu, prin post şi rugăciune, aşa cum Iisus Însuşi a arătat (Luca 4); omul este liber să slujească lui Dumnezeu sau diavolului care-l ipiteşte, dar nu-i poate hotărî voinţa de a rămâne credincios lui Dumnezeu, Care dă har şi putere celor statornici în credinţa în El: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi se va apropia şi El de voi... Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa“ (Iacov 4, 6-8 şi 10). Cultul îngerilor buni, slujitori ai voii lui Dumnezeu şi ocrotitori ai oamenilor, a fost susţinut din epoca apostolică şi patristică şi există nu numai în Biserica creştină ci şi în alte credinţe, ca cea mozaică şi islamică. Biserica Ortodoxă le-a închinat sărbători speciale: 8 noiembrie, 26 martie, 6 septembrie şi le-a consacrat o zi de pomenire săptămânală, ziua de luni; alte forme de cinstire a lor sunt Acatistele şi Paraclisele, ca rugăciuni speciale adresate îngerilor, hramurile de biserici cu numele Sfinţilor Arhangheli, ca şi numele purtate de credincioşi:Anghel, Angela, Mihail, Gavriil (Gabriel), Rafael, Serafim etc. În Ceaslov, între rugăciunile dimineţii este şi una închinată îngerului păzitor. Rugăciunea către îngerul păzitor este printre primele pe care le învaţă fiecare copil ortodox (Înger, îngeraşul meu...).