Dervent - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dervent » Daruri Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro

Daruri

Darurile Mănăstirii Dervent

Dincolo de darurile dumnezeieşti ale Sfintei Mănăstiri Dervent: crucile de leac, izvorul tămăduitor şi Icoana făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, adevărata taină a Derventului este nedejdea şi credinţa că răul, suferinţa şi păcatul nu vor covârşi niciodată dragostea şi mila Domnului Nostru Iisus Hristos.
[ Pagina = 1 ] [ Total = 3 înregistrări ] [ 10 înregistrări / pagină ]

[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
"Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă". Aşa povestea, cu câteva zeci de ani in urmă, Protosinghelul Anastasie Negară, unui doritor de adevăr.
Domnul Arheolog Petre Diaconu, cel ce şi-a legat viaţa şi o parte din inima sa de istoria acestor locuri, spune infirmând zvonul că Sfânta Cruce (din paraclis) ar creşte "nu pot să spun că ea creşte, este aşa de când o ştiu" însă "acolo se fac minuni: nu vindecări în masă, dar am văzut oameni vindecându-se acolo".


[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
Icoana după ce se sfinţeşte, devine un chip viu, pentru că este reprezentarea sfântului sau a lui Dumnezeu, dar prin stropirea cu apă sfinţită şi prin însufleţirea cu harul Sfântului Duh, icoana devine o fereastră către Lumea Cerească, devine sfântă, devine o parte din cer. Iată că icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent este cea pe care ea a considerat-o ca fiind potrivită pentru a se apropia mai mult de noi, iar pe noi să ne apropie de Dumnezeu.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul, a fost donată mănăstirii Dervent, în anul 1940, ,,de moştenitorii defunctului I. Chipară". După cum menţionează inscripţia caligrafiată în alb, în colţul inferior stâng, aparţine cronologic începutului de veac XIX (1820) şi vădeşte influenţe stilistice occidentale, grefate pe varianta iconografică bizantină a Glicophilousiei - ,,Maica Domnului a tandreţei, a iubirii materne" Icoana reprezentând Maica Domnului cu pruncul Iisus era o veche moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie.


[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
Vom aminti acum şi despre un alt dar Sfânt al lui Dumnezeu dat oamenilor, dar ce se află într-o oază de linişte şi binecuvântare din Sud-vestul Dobrogei, la Mănăstirea Dervent.

Pelerinul care vizitează mănăstirea, după ce s-a închinat icoanei Maicii Domnului din biserică şi a sărutat Sfintele Cruci, este îndrumat să meargă şi la izvor. Odată ajuns în mănăstire, va observa cu siguranţă o alee ce porneşte din curte şi se îndreaptă spre răsărit, delimitată de o parte şi de alta de către un rând de nuci bătrâni.

De cum o priveşti, te uimeşti de asemănarea izbitoare între ea şi calea mântuirii, drumul duhovnicesc spre locul împărtăşirii noastre depline cu Hristos. După cum am spus, este orientată spre Răsărit urcând uşor şi drept spre cerul azuriu al Dobrogei şi căutând Ierusalimul Ceresc. Este uşor de parcurs de oricine având doar 250 m, căci, ca şi viaţa omului nu e prea lungă. Iar nucii cei bătrâni ce încadrează drumul ne umbresc la fel cum pronia divină ne umbreşte calea vieţii cu milostivirea Ei. Dar odată ajuns la jumătatea căii, te întâmpină şi cealaltă imagine, a vieţii pământeşti - aleea devine şerpuitoare şi-l lasă pe călător descoperit în faţa căldurii de foc a soarelui ce străluceşte cu putere, rândurile de nuci ne-mai însoţind cărarea; parcă ar fi unul din momentele în care Dumnezeu ne lasă să vedem cât de neputincioşi suntem.

Însă spre bucuria "călătorului ce a parcurs pe Calea vieţii", părăsirea aceasta nu este veşnică, căci în faţa ochilor săi apare o construcţie mică din piatră, acoperită cu olană, în stilul vechi al arhitecturii dobrogene. De departe se vede a fi o mică bisericuţă, implantată mai bine de jumătate în coasta unui deal. Dar de ce se găseşte acest paraclis aici, în mijlocul viilor şi arăturilor, departe de curtea mănăstirii, se va fi întrebând călătorul nostru?




Site-ul - Sfinţii Închisorilor
„Să ne cunoaştem trecutul!“
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact