Dervent - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dervent » Biserica cea Nouă » SFÂNTUL IACHINT DE VICINA Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro

SFÂNTUL IACHINT DE VICINA

[ Data Publicării: 2011-12-15 14:49:07 ]
Ochii tuturor monahilor, preoţilor şi mirenilor credincioşi spre cer vor fi îndreptaţi în momentul punerii pietrei de temelie a noii biserici de la Mănăstirea Dervent, căci acolo sus este şi sfântul care o va ocroti pe vecie. Noul Locaş al Domnului va fi închinat unui sfânt român al acestor locuri, Sfântul Iachint de Vicina, „vrednic următor al ierarhilor dobrogeni şi întâiul între mitropoliţii Ţării Româneşti”. Aşa îl caracterizează pe scurt troparul închinat lui cu ocazia canonizării care a avut loc în şedinţa Sfântului Sinod din 26 octombrie 2008, sfinţenia fiindu-i solemn proclamată în 28 octombrie, acelaşi an.

Canonizarea Sfântului Iachint de Vicina, alături de alţi sfinţi români, constituie prinosul adus de Biserica Ortodoxă Română la lucrarea ortodoxă universală, o contribuţie preţioasă prin cea mai mare valoare pe care o pot atinge oamenii – sfinţenia.

Sfântul Iachint a păstorit mulţi ani în Dobrogea, provincie românească cu o temeinică organizare bisericească. Aici a fiinţat încă din secolul al IV-lea prima episcopie românească, cu reşedinţa la Tomis. După distrugerea ei şi a celorlalte 14 episcopii existente în Dobrogea – despre care ştim dintr-o listă din secolul al VI-lea a eparhiilor subordonate Constantinopolului – în jurul anului 600 când a avut loc o masivă pătrundere a avarilor şi slavilor, viaţa creştină a continuat în Dobrogea, lucru dovedit cu prisosinţă de mărturiile arheologice. Informaţii sigure despre existenţa unei mitropolii în acest spaţiu datează din secolele XIII-XIV; reşedinţa acestei mitropolii se afla la Vicina, puternica cetate bizantină construită de trupele împăratului Ioan Tzimiskes, între anii 971-976.

Localizarea acestei cetăţi este o problemă controversată, îndelung studiată şi dezbătută de specialişti. Unii o aşază în nordul Dobrogei, alţii în alte puncte de pe harta Dobrogei. Arheologul Petre Diaconu a lansat ipoteza potrivit căreia Vicina ar fi fost cetatea ale cărei ruine le-a cercetat vreme de zeci de ani în insula Păcuiul lui Soare, aflată la 2 Km de Mănăstirea Dervent. Ani de-a rândul Petre Diaconu, apropiat de obştea mănăstirii, ne-a povestit cu entuziasm despre descoperirile domniei sale, despre Vicina şi despre bogata istorie a acestor meleaguri. A rămas legat şi după moarte de aceste locuri, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii. În orice caz, problema localizării Vicinei rămâne deschisă pentru istoricii de azi şi de mâine.

Ceea ce ştim cu siguranţă este faptul că Mitropolia Vicinei a avut un rol spiritual însemnat pentru populaţia românească din acest spaţiu. De la sfârşitul secolului al XIII-lea, potrivit surselor istorice, se poate întocmi o listă cu numele ierarhilor care au ocupat scaunul mitropolitan: Teodor (1285), Luca (1303), Macarie (1340-1343) şi Chiril (1347-1348). Prin anii 1349-1350, mitropolit de Vicina devine Iachint, într-o perioadă grea, de criză economică şi politică: puterea Bizanţului era în declin, turcii avansau spre strâmtoarea Dardanelelor, genovezii distruseseră flota bizantină. Nu se ştie cu exactitate cât timp a rămas Iachint în scaunul mitropolitan; în 1359 era la curtea domnitorului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364). Acesta a cerut Sinodului Patriarhiei din Constantinopol, „nu o dată, ci de mai multe ori, prin scrisorile sale”, ca Biserica din Ţara Românească să fie luată sub oblăduirea canonică a scaunului patriarhal; de asemenea, cerea şi recunoaşterea strămutării Mitropolitului Iachint de Vicina (pe care-l chemase mai dinainte la curtea sa) în scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti. Domnul român cerea aşadar recunoaşterea unei stări deja existente, iar nu înfiinţarea unei noi instituţii.

Sinodul patriarhal constantinopolitan a aprobat cererea domnului Ţării Româneşti. Patriarhul Calist scria: „Smerenia noastră, chibzuind cele în legătură cu aceasta (cererea), împreună cu dumnezeiasca adunare a arhiereilor din jurul meu, deoarece în chip neclintit ţine la strămutarea mitropolitului Vicinei, un asemenea mare voievod, în scaunul a toată Ungrovlahia şi al stăpânirii şi domniei sale, (...) a mutat, deci, smerenia noastră pe acest mitropolit al Vicinei, cu părerea şi încuviinţarea sfântului meu împărat, cel prea bun în toate, în scaunul a toată Ungrovlahia. Să fie deci de aici încolo, în toată vremea, zisul preasfinţit mitropolit a toată Ungrovlahia, preacinstit, întru Domnul iubit al nostru frate şi împreună liturghisitor.”

În acelaşi document, Patriarhul Calist indica noului mitropolit un veritabil program de păstorire: „Trebuie ca toţi clericii din ţară şi ceilalţi sfinţiţi călugări sau laici să asculte şi să se supună lui, ca unui adevărat păstor, părinte şi dascăl al lor şi să primească bucuros şi să împlinească toate câte va spune şi cu ce îi va sfătui şi învăţa pe ei cu privire la folosul sufletesc, păstrând neschimbat în viitor, pururea, încredinţarea sub jurământ şi făgăduinţa în scris faţă de sfânta lui Hristos catolicească şi apostolească Biserică, a acestui de prea bun neam voievod, ca să fie totdeauna Biserica Ungrovlahiei supusă acesteia şi să primească de la aceasta ierarh legiuit”. Prin acest act patriarhal, dat în 1359 la cererea domnitorului Nicolae Alexandru, „creştinismul românesc a fost aşezat pentru vecie în vatra Bisericii Ortodoxe a Răsăritului”. La aceasta a contribuit şi Mitropolitul Iachint care a organizat viaţa bisericească a Ţării Româneşti, a hirotonit preoţi şi a construit biserici de mir în târguri şi sate. Mitropolitul Iachint a ajutat şi încurajat monahismul românesc. A adus de la Muntele Athos pe monahul Nicodim pentru a introduce modelul athonit de vieţuire în mănăstiri; a trimis la Mănăstirea Cutlumuş (Athos) călugări care au revenit în ţară sporiţi duhovniceşte şi cu mai multă experienţă de viaţă monahală. A organizat în ţară, cu ajutorul domnitorului, mai multe mănăstiri: Vodiţa, Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung, Cozia, Snagov, Târgovişte ş.a. Nu i-a uitat nici pe românii ortodocşi din ţările vecine, în special din Transilvania, cărora le-a trimis călugări misionari şi le-a hirotonit preoţi. A participat la sinoadele constantinopolitane, însă spre sfârşitul vieţii, din cauza vârstei, nu a mai putut să-şi îndeplinească această îndatorire.

În 1372, Mitropolitul Iachint s-a mutat la cele veşnice, fiind înmormântat probabil în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş, moaştele sale nefiind încă descoperite.

Mitropolitul Iachint, care a păstorit cu dragoste întâi Dobrogea şi mai apoi toată Ţara Românească este întru totul vrednic de cinstirea urmaşilor, iar biserica nouă care se va înălţa la Mănăstirea Dervent este un semn al preţuirii şi devotamentului nostru faţă de acest sfânt român.

Aşa cum în istoria ortodoxiei româneşti credinţa şi viaţa Sfântului Iachint s-au înscris ca o piatră nestemată – căci hiacintul al cărui nume îl poartă sfântul este preţioasa piatră roşie-aurie încrustată în zidurile Cetăţii cereşti –, tot astfel ne dorim să se înalţe noua biserică a Mănăstirii Dervent printre bisericile ortodoxe. Fie ca sfinţenia, viaţa şi credinţa Sfântului Iachint de Vicina, cu totul vrednic de cinstirea creştinilor, să stea la temelia noii biserici, să o păzească, să se îngrijească de soarta ei, veghind la trăinicia ei în istorie, să o apere de calamităţi, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.




Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact