Dervent - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dervent » Biserica cea Nouă Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro

Biserica cea Nouă

Biserica cea Nouă de la Sfânta Mănăstire Dervent

În 28 octombrie 2011, la ora 16oo, Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie pentru construirea unei noi biserici la mănăstirea Dervent, biserică care va fi închinată Sfântului Iachint de Vicina.

Mănăstirea Dervent se bucură de o bogată zestre spirituală şi materială lăsată de predecesori. Mai totdeauna însă zestrea se cere nu doar a fi păstrată cu grijă, ci şi sporită. Nu este de ajuns ca înaintaşii să fie preamăriţi pentru faptele lor, ci se cuvine ca şi noua generaţie de monahi vieţuitori la Dervent să-şi facă datoria faţă de Biserică şi neam, mărturisind credinţa străbună prin noi fapte vrednice. În acest spirit, obştea Mănăstirii Dervent îşi propune construirea unei noi biserici, mai mari decât biserica veche, care să continue şi să ducă mai departe tradiţia locului, un edificiu prin care să fie celebrată tradiţia arhitecturală creştină, sporind astfel bogăţia simbolică a ansamblului arhitectural al mănăstirii.

Istoria ne arată că bisericile ridicate în Dobrogea în perioada romană erau mai mari decât multe dintre bisericile din ziua de azi, deşi numărul locuitorilor era cu mult mai mic. Săpăturile arheologice din cetăţile dobrogene au scos la iveală ruinele a numeroase bazilici de dimensiuni mari din perioada sec. IV-VI. Numai la cetatea Adamclisi au fost scoase la lumină ruinele a opt bazilici, cea mai mare având lungimea de 58 m.

La întocmirea proiectului bisericii s-a ţinut seama de nevoia ca aceasta să reprezinte un simbol al naşterii şi continuităţii credinţei noastre creştin-ortodoxe. Exprimarea ei materială propusă de arhitecţi îmbină structura bazilicii creştine de tip bizantin cu tradiţia locală a planului bisericilor în cruce înscrisă.


Faţada EST

Faţada VEST

Faţada NORD

Faţada SUD

Intrarea în noua biserică se va face prin atrium (patrulater înconjurat de o galerie de coloane), un element al arhitecturii bazilicale preluat şi integrat în proiectul noii biserici ca un element de legătură între biserica nouă şi cea veche şi totodată ca un spaţiu de reculegere şi pregătire pentru rugăciune, pentru intrarea în spaţiul sacru. Atriumul va include în incinta lui o cruce tămăduitoare şi mormântul ctitorului, Pr. Arhimandrit Elefterie.

Parterul bisericii va reda stilizat compartimentarea bazilicilor de la Adamclisi, studiate şi puse în valoare de marii noştri oameni de ştiinţă şi credinţă Grigore Tocilescu şi Vasile Pârvan.

;Astfel, „Bazilica de marmoră” de la Adamclisi – cea mai veche după V. Pârvan – datează din timpul lui Constantin cel Mare (350 d.H.). Ea cuprinde elementele tipului bazilical prebizantin: pronaos, naos, o navă compartimentată în trei registre, separate cu două şiruri de coloane, absida semicirculară cu trei încăperi adiacente, un atrium bine dezvoltat, dar şi un mic baptisteriu exterior. Bazilica bizantină cu transept din acelaşi sit are cca. 34 m lungime şi 11 m lăţime. Ea prezintă o compartimentare asemănătoare, însă absida altarului are tendinţa unei evazări laterale, ca într-un început de cruce.

Parterul bisericii noi va cuprinde pronaosul cu scările de acces la nivelul cafasului şi naosul compartimentat în trei nave separate prin două şiruri a câte şase coloane. Bolta turlei va fi susţinută de careul format din patru stâlpi masivi.

Absida centrală, care cuprinde altarul înălţat cu 50 cm faţă de nivelul general al parterului, va fi încadrat de diaconicon şi proscomidiar şi de două spaţii laterale la dreapta şi la stânga acestora, concepute ca mici paraclise ce vor adăposti Sfinte Moaşte.

Separarea altarului de naos se va face printr-o catapeteasmă (iconostas) din piatră cioplită, inspirată după Arcul de Triumf al primului împărat creştin, Constantin cel Mare.

În exterior biserica va fi înconjurată de un portic liniar care va subtraversa absidele laterale. Acesta va permite ca în timpul procesiunilor înconjurarea a bisericii să se facă după cuviinţă în orice condiţii meteorologice.

Biserica va fi înzestrată şi cu un cafas, accesul credincioşilor la acest nivel fiind asigurat de cele două scări care vor porni din pronaos. Cafasul va înconjura perimetral biserica în interior printr-o galerie accesibilă publicului până în filaj cu altarul. Galeria se va continua, înconjurând altarul, dar acest spaţiu va fi accesibil doar personalului bisericesc.

Cafasul văzut în ansamblu va trasa în spaţiu semnul de Cruce înscrisă. Biserica va avea o singură turlă evazată ca o boltă şi încadrată de patru foişoare. Înălţimea maximă a bisericii nu va depăşi 19 m. Biserica va avea lungimea de 33,8 m şi lăţimea de 20 m.

Pe lângă spaţiul liturgic, proiectul va cuprinde şi un spaţiu cultural multifuncţional care va găzdui expoziţii de artă creştină, conferinţe, întâlniri cu mari duhovnici şi cărturari, situat la demisolul bisericii. Acesta va cuprinde şi module expoziţionale cu caracter permanent ce vor găzdui elemente de arhitectură întregi sau fragmentare salvate din bisericile demolate în perioada comunistă.

Relaţia volumetrică între vechea şi noua biserică va fi unitară; atriumul va fi piesa de legătură între ele, iar terenul mai ridicat al noii biserici va da o conotaţie simbolică în plus ansamblului construit.

Semnul Crucii va fi puternic pus în valoare volumetrică în planul acoperişului şi în ansamblul panoramic al mănăstirii. Pornind de la nivelul terenului şi urcând spre platforma de intrare în biserică, privind în sus spre înălţimea edificiului sprijinit de brâul de coloane, acest peristil care îl înconjoară, privirea credincioşilor veniţi să se roage aici va cuprinde în acelaşi timp biserica şi cerul. Acest „tot” va forma atunci Acropola Creştin Ortodoxă a Dobrogei.

Proiectul actual este rezultatul muncii de peste trei ani a neobositului architect Dan Corneliu (88 ani) şi a unei echipe tehnice formate din:

  • Arhitect Monica Toma
  • Inginer George Oprea
  • Tehnician Georgeta Cojocaru
  • Inginer Lucian Ştefănescu
  • Inginer Florin Velciu
  • Inginer Liliana Moga
  • Inginer Adrian Mocanu
  • Inginer Florin Ionescu
  • Inginer Iulian Dragomirescu
  • Inginer Gabriel Călimărea
  • Subinginer Teodor Crisbăşanu
  • Tehnician Cristian Mertea

Necesitatea şi oportunitatea construirii unei biserici mai mari la Mănăstirea Dervent rezultă în primul rând din numărul mare de credincioşi care vin să se roage aici. Credincioşi statornici, veniţi din zonă, din judeţ, din ţară şi chiar din străinătate, aceştia revin periodic la mănăstire. Izvorul şi crucile tămăduitoare, icoana făcătoare de minuni, sfintele moaşte rămân mereu în sufletele credincioşilor şi îi cheamă înapoi în fiecare an.

Considerăm totodată că noua biserică va fi şi o necesară evocare arhitectonică a trecutului creştin al Dobrogei, amintind, prin stilul său unic, mărturia creştinilor dobrogeni din primele veacuri şi până în prezent.

Construirea unei biserici noi, de dimensiuni mai mari în cadrul unei mănăstiri nu reprezintă un caz singular în rândul aşezămintelor monahale din România. În perioade diferite, în condiţii diferite, biserici noi, mai mari, au fost ridicate la Neamţ, Sâmbăta de Sus, Secu, Sihăstria, cazuri similare regăsindu-se pe întreg teritoriul României.

Conştienţi de efortul comunitar necesar unei asemenea lucrări, efort greu de susţinut într-o perioadă de criză economică ca cea prin care trecem şi care a afectat în mod vădit întrega populaţie, călugării Mănăstirii Dervent pornesc cu încredere în ajutorul lui Dumnezeu la ridicarea noii biserici. Istoria ne-a învătat pe noi toţi, monahi şi mireni, că însufleţirea dată de un ideal căruia te încredinţezi cu toată fiinţa poate împlini un vis şi poate depăşi orice necazuri, preschimbându-le într-o biruinţă asupra răului... De altfel, tot istoria ne spune că multe biserici româneşti – unele de valoare artistică remarcabilă, înscrise unele în patrimoniul mondial UNESCO – au fost construite în momente grele, în timpul războaielor, calamităţilor naturale, etc. Să nu uităm că şi biserica actuală a Mănăstirii Dervent a fost terminată în 1942, în plin război mondial, când nu putea fi nicicum vorba de prosperitate economică.

Pentru monahi este un început de drum nou care îi obligă la reînnodarea tradiţiei ce ne arată că secole de-a rândul Biserica a fost păstrătoarea culturii naţionale şi când, aşa cum spunea Nicolae Iorga, „mitropoliţii, episcopii, egumenii şi aşa de adesea smeriţii călugări ori umilii preoţi de mir au dat acestui neam, ei singuri, toată învăţătura, ne-au înzestrat cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă pe gustul şi nevoile noastre, au călăuzit neamul pe drumurile lumii necoborând ochii de la cer!”

Cuvânt de recunoştinţă şi mulţumire adresăm tuturor celor care până acum au ajutat aşezământul nostru monahal, precum şi celor ce vor sprijini construirea viitoarei biserici, rugând pe Milostivul Dumnezeu să binecuvinteze pe cei ce iubesc frumuseţea bisericilor născute şi crescute din credinţă, dăruire şi dărnicie.

Mulţumim în mod special domnului Vasile Badea prin bunăvoinţa căruia s-a realizat amenajarea terenului pentru începerea lucrărilor de construcţie.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduim că această biserică va dăinui peste veacuri!



Scrie, Doamne, în Cartea Vieţii pe toţi ctitorii ostenitori, miluitori şi binefăcători ai acestei mânăstiri. Amin.

[ Pagina = 1 ] [ Total = 3 înregistrări ] [ 10 înregistrări / pagină ]

[ Data Publicării: 2012-01-10 16:10:00 ]
Cuvânt de recunoştinţă şi mulţumire adresăm tuturor celor care până acum au ajutat aşezământul nostru monahal, precum şi celor ce vor sprijini construirea viitoarei biserici, rugând pe Milostivul Dumnezeu să binecuvinteze pe cei ce iubesc frumuseţea bisericilor născute şi crescute din credinţă, dăruire şi dărnicie. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduim că această biserică va dăinui peste veacuri!

Scrie, Doamne, în Cartea Vieţii, pe toţi ctitorii, ostenitorii, miluitorii şi binefăcătorii acestei mănăstiri. Amin.


[ Data Publicării: 2012-01-10 15:20:00 ]
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, s-a pus temelia acestei biserici întru cinstea şi pomenirea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, sub arhipăstorirea Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi s-au aşezat părticele din moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, ale Sfinţilor de la Niculiţel Zotic, Atal, Camasie şi Filip şi ale Sfinţilor Mucenici de la Adamclisi în anul 7519 de la zidirea lumii, iar de la naşterea după trup al lui Dumnezeu-Cuvântul, anul 2011, luna octombrie, ziua 28.


[ Data Publicării: 2011-12-15 14:49:07 ]
Ochii tuturor monahilor, preoţilor şi mirenilor credincioşi spre cer vor fi îndreptaţi în momentul punerii pietrei de temelie a noii biserici de la Mănăstirea Dervent, căci acolo sus este şi sfântul care o va ocroti pe vecie. Noul Locaş al Domnului va fi închinat unui sfânt român al acestor locuri, Sfântul Iachint de Vicina, „vrednic următor al ierarhilor dobrogeni şi întâiul între mitropoliţii Ţării Româneşti”. Aşa îl caracterizează pe scurt troparul închinat lui cu ocazia canonizării care a avut loc în şedinţa Sfântului Sinod din 26 octombrie 2008, sfinţenia fiindu-i solemn proclamată în 28 octombrie, acelaşi an.

Canonizarea Sfântului Iachint de Vicina, alături de alţi sfinţi români, constituie prinosul adus de Biserica Ortodoxă Română la lucrarea ortodoxă universală, o contribuţie preţioasă prin cea mai mare valoare pe care o pot atinge oamenii – sfinţenia.

Sfântul Iachint a păstorit mulţi ani în Dobrogea, provincie românească cu o temeinică organizare bisericească. Aici a fiinţat încă din secolul al IV-lea prima episcopie românească, cu reşedinţa la Tomis. După distrugerea ei şi a celorlalte 14 episcopii existente în Dobrogea – despre care ştim dintr-o listă din secolul al VI-lea a eparhiilor subordonate Constantinopolului – în jurul anului 600 când a avut loc o masivă pătrundere a avarilor şi slavilor, viaţa creştină a continuat în Dobrogea, lucru dovedit cu prisosinţă de mărturiile arheologice. Informaţii sigure despre existenţa unei mitropolii în acest spaţiu datează din secolele XIII-XIV; reşedinţa acestei mitropolii se afla la Vicina, puternica cetate bizantină construită de trupele împăratului Ioan Tzimiskes, între anii 971-976.




Site-ul Sfaturi Ortodoxe
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact